Memories

17…ce numar ciudat si plin de amintiri…pe 17 septembrie te`am intalnit pentru prima data…imi amintesc si acum cu cat entuziasm am primit vestea din partea ta ca vrei sa ne  intalnim…cu un zambet innocent si stupid, ca al unui copil de 5 ani ce tocmai a descoperit ca Pamantul este rotund si ca Luna nu este doar o imagine in oglinda a Pamantului. In jurul meu vedeam doar fericire si frumusete cu toate ca frunzele erau uscate si peisajul era oarecum monoton. Cu aceasta ciudata expresie a fetei am ajuns acasa si am inceput sa visez cu ochii deschisi…te vedeam pretutindeni…in oglinda…printre haine…peste tot…Cu greu m`am hotarat daca vin sau nu sa ne intalnim…cred ca a fost una din cele mai grele decizii din viata mea. Mi`era teama, eram o copila... Dar am spus ca merita sa vin. Si am venit. Pe chipul tau se citea o uimire ciudata si placuta. Cred ca nici tu nu te asteptai sa vin la asa`zisa intalnire, in curtea liceului, seara. Din acea clipa povestea noastra avea sa inceapa mai intai ca o prietenie stransa iar mai apoi ca relatie, si inca nu ne interesa incheierea... si nici durata... noi vedeam doar prezentul si prezentul nostru era in doi. Timida si putin speriata te priveam cu ochi de copil cand imi povesteai diferite lucruri... ai stiut cum sa ma fascinezi din prima clipa, ai stiut ce`mi place chiar daca nu mai vorbisem pana atunci mai mult de doua vorbe spuse-n vant... Ne`am plimbat prin orasul putin inghetat... Te`ai oferit sa ma incalzesti si mi`ai oferit bratul tau... Putin sfioasa l`am acceptat dar nu stiam ca daca il accept te voi primi si pe tine... Dupa o perioada foarte neagra simteam ca pot sa fiu iar eu si sa zambesc alaturi de tine... Mi`ai adus primul zambet dupa o mare de lacrimi. Ne`am continuat plimbarea uimiti de ciudatele forme si culori ale orasului si treptat imi erai tot mai aproape pana cand... distanta dintre noi a disparut si inevitabilul s`a produs... M`ai ademenit cu buzele tale catifelate si dulci... M`ai cucerit definitiv cu acel sarut... Primul nostru sarut... In drumul spre casa ne`am imbratisat si am simtit cum ma incalzesti cu dragostea ta.
Zilele au trecut incet si eu am plecat cateva zile departe de tine... In prima seara am primit un telefon din partea ta ca sa`ti ceri scuze ca m`ai suparat... a fost prima data cand ti`ai cerut scuze si te`am iertat pentru ca erau lucruri banale... De sarbatori am fost impreuna...  Parca nici nu`mi mai trebuia altceva decat un sarut din partea ta ... Cel mai dulce cadou si cel mai pretios... Trecerea dintre ani am petrecut`o impreuna si ai fost si vei ramane primul care mi`a spus “Te Iubesc!”... doar lacrimi imi vin acum in ochi cand imi amintesc de clipele in doi, clipele noatre. In zadar incerc acum sa zambesc si sa ma prefac, nimic nu s`a schimbat din prima zi, sunt acelasi copil inocent si ciudat care crede ca toata lumea este roz si plina de bunatate. Si care te iubeste. Dar lumea este mult mai ciudata decat mine si mult mai rea. Trebuie sa ma acomodez.